Casa Gheorghe Tătărescu din București: Memoria unei elite interbelice și transformarea în EkoGroup Vila

Când pașii pătrund în vila istorică din Strada Polonă nr. 19, București, timpul pare să decanteze între ziduri ce au absorbit nu doar lumina unei epoci, ci și pulsul unei istorii complexe, în care politica, cultura și arhitectura se contopesc într-un spectacol al simbolurilor subtile. Casa Gheorghe Tătărescu nu mai este doar o construcție, ci un martor tăcut al tensiunilor și aspirațiilor care au modelat România interbelică, un spațiu care și astăzi păstrează ecourile unei dinastii publice, reinventată acum prin identitatea contemporană a EkoGroup Vila, unde trecutul nu este uitat, ci integrat cu responsabilitate.

Casa Gheorghe Tătărescu: de la reședința discretă a prim-ministrului la EkoGroup Vila contemporană

În centrul Bucureștiului interbelic, pe o arteră ce păstrează savoarea unei epoci în care elitele politice și culturale își croiau cu rafinament spațiile de întâlnire, vila lui Gheorghe Tătărescu se remarcă printr-o prezență sobră, dar cu impact. Timp de decenii, această locuință modest proporționată a fost scena unor dialoguri decisive, un instrument al puterii care refuza grandiosul pentru a adopta reținerea și echilibrul. Astăzi, această vilă interbelică, cunoscută ca și Casa Tătărescu, renaște prin proiectul EkoGroup Vila – o restituire atentă a unei moșteniri arhitecturale, istorice și culturale, păstrând și asumând complexitatea trecutului.

Gheorghe Tătărescu: omul politic și epoca sa

Nu este omul politic Gheorghe Tătărescu doar o figură emblematică a interbelicului românesc, ci un personaj care întruchipează ambivalențe profunde ale unui secol marcat de efervescențe democratice și derapaje autoritare. Doctor în drept la Paris, cu o teză vehementă împotriva practicilor electorale defectuoase, el a promovat în permanență ideea unui stat guvernat prin mecanisme autentice, având convingerea că alegerile reale și parlamentul funcțional formează temelia unui regim legitim. Intrat în viața politică prin Partidul Național Liberal încă din 1912, a traversat întreaga suferință a României mari, implicându-se atât în gestionarea tensiunilor interne, cât și în direcționarea politicii externe.

Mandatele sale de prim-ministru (1934–1937, 1939–1940) dovedesc un conducător „căruia puterea îi este o datorie, nu un triumf”. Guvernarea sa, aflată la confluența unor epoci tulburi, a alternat eforturi economice și administrative eficiente cu măsuri care au restrâns treptat democrația parlamentară, într-un cadru în care securitatea națională justifica instituirea cenzurii și a stărilor de asediu. Această dualitate ilustrează o epocă a compromisurilor politice, pe care Tătărescu a navigat-o cu o rezervă ce reflectă mai degrabă conștientizarea pragmatismului decât ideologii fixe.

Casa Tătărescu – expresia unei vieți publice și private între restricție și distincție

La confluența dintre viața publică intensă și intimitatea familială s-a aflat rezidența familiei Tătărescu, o vilă care refuză stridențele epocii prin măsură și echilibru. Spre deosebire de fastul exagerat al contemporanilor săi, casa din Strada Polonă, nr. 19, surprinde prin scara sa surprinzător de modestă, ce devine o declarație tacită a unei etici a puterii – un om de stat care nu-și monumentează autoritatea, ci o exercită discret.

Biroul premierului, amplasat la entre-sol, cu acces lateral discret printr-un portal inspirat de bisericile moldovenești, este poate cel mai edificator simbol al acestui cod interior – un spațiu restrâns, rafinat, în care deciziile majore se luau fără spectacol. Această alegere arhitecturală reflectă o înțelegere profundă a funcției publice ca datorie și servește ca emblemă a poziționării lui Tătărescu între prestigiu și modestie.

O identitate arhitecturală: mediteraneeană cu accente neoromânești – semnătura Zaharia, Giurgea și Milița Pătrașcu

Casa poartă amprenta a doi arhitecți importanți ai perioadei interbelice bucureștene: Alexandru Zaharia, autorul conceptului inițial, și Ioan Giurgea, colaboratorul său, care a adus rafinament proiectului între 1934 și 1937. Această colaborare fructuoasă dă naștere unei vile în care limbajul arhitectural jonglează cu influențe mediteraneene temperate prin filtre neoromânești: portaluri cu rezonanțe moldovenești, coloane filiforme unice în design, o compoziție echilibrată ce evită rigiditatea simetriei formale și pune în valoare proporțiile.

Elementul definitoriu al interiorului rămâne șemineul realizat de sculptorița Milița Pătrașcu – eleva lui Brâncuși și apropiată a Arethiei Tătărescu. Această capodoperă sculpturală este înrămată de o absidă de inspirație neoromânească, ce a devenit chiar un punct de referință pentru arhitecți ai epocii. Ancadramentele ușilor, tot realizate de Pătrașcu, poartă același limbaj delicat, intervenind cu subtilitate în dialogul dintre tradiție și modernitate.

Interiorul cultivă un echilibru între austeritate și finețe: finisajele din stejar masiv, parchetul cu esențe variate, feroneria din alamă patinată cu motive inspirate din orfevrăria transilvăneană, toate compun un univers al detaliului atent temperat, în acord cu valorile unei elite conservatoare, dar deschise spre modernitate.

Arethia Tătărescu: discreție culturală și susținere artistică

În umbra publică a prim-ministrului, Arethia Tătărescu strălucește prin discreția și fermitatea unui rol cultural de excepție. Afilierile sale – atât sociale cât și artistice – au fost cruciale în definirea unui climat de susținere a artei și meșteșugurilor tradiționale. Cunoscută drept „Doamna Gorjului”, ea a vegheat cu rigurozitate asupra proiectului casei, semnând ca beneficiară pe dosarele autorizative, o decizie ce reflectă influența sa în asigurarea unei coerențe estetice și morale.

Implicarea sa în susținerea renașterii meșteșugurilor oltenești și apropierea față de Brâncuși prin Milița Pătrașcu au însemnat un efort cultural cu ecouri adânci, între care se remarcă contribuția la ansamblul monumental de la Târgu Jiu. Astfel, vila nu devine doar o casă, ci un spațiu cultural viu, unde gustul și simbolismul artistic se întâlnesc, confirmând subtilitatea în care puterea și cultura se intersectează.

Ruptura comunistă: degradare și mutism arhitectural

După arestarea și izolarea politică a lui Gheorghe Tătărescu, vila intră într-un tratament ce reflectă politica comunistă față de patrimoniul elitei interbelice: confiscare, pierdere a destinului inițial și transformări ce au diminuat valoarea simbolică a spațiului. Nu doar numele și ocupanții au fost îndepărtați, ci însuși sensul casei ca manifestare a unei culturi politice și familiale.

Compartimentările forțate, uzura materială, reparațiile inadecvate și alterarea grădinii proiectate cu atenție au determinat o degradare lentă, dar constantă a unui monument arhitectural în esența sa. Astfel, casa a devenit un spațiu funcțional lipsit de identitate, mutându-se de la domiciliu personal la depozit de amintiri.

Post-1989: controverse, erori și tentative de restaurare

Tranziția postcomunistă s-a revărsat și asupra Casei Gheorghe Tătărescu, dând naștere unui tablou complex de restaurări parțiale, transformări improprii și încercări de reintegrare culturală. Proprietatea a trecut în mâini private, iar intervențiile inițiale au fost criticate pentru ignorarea detaliilor de proporție, simbolismului spațiului și a codului discret al arhitecturii.

Printre momentele cele mai contestate s-a numărat transformarea temporară într-un restaurant de lux, percepută ca o aluzie nepotrivită la trecutul spațiului, într-un context în care austeritatea și rezonabilitatea primează în înțelegerea funcției elitei interbelice. Critica vehementă a mediului arhitectural și istoric a fost îndreptată și împotriva personalității proprietarului de atunci, arhitectul Dinu Patriciu, a cărui dublă identitate a generat o tensiune între profesionalism și lipsa de respect pentru patrimoniu.

Ulterior, o firmă cu capital străin a demarat o restaurare mult mai fidelă proiectului inițial, readucând în prim-plan conceptul Zaharia–Giurgea și elementele artistice ale Miliței Pătrașcu. Această etapă a fost definitorie pentru o recuperare autentică a sensului Casei Tătărescu, o reparație culturală ce evită nostalgii superficiale, poziționând vila în actualitatea arhitecturii de patrimoniu.

EkoGroup Vila: prezentul ca responsabilă continuitate

Astăzi, această vilă interbelică emblematică funcționează sub denumirea de EkoGroup Vila – o identitate ce marchează nu ruptura, ci o continuitate conștientă, care valorifică atmosfera, materialitatea și memoria locului. accesul restricționat al publicului, gestionat prin bilete disponibile pe platforme culturale, indică o deschidere atent calibrată, menită să evite banalizarea unui spațiu încărcat de istorie.

Integrarea detaliilor originale – feroneria din alamă patinată, parchetul de stejar masiv, șemineul cu absida neoromânească – constituie mărturii ale unui proiect coerent și încărcat de semnificații. În același timp, funcționarea ca spațiu cultural contemporan permite unei noi generații să experimenteze nu doar o arhitectură, ci și o istorie politică și culturală densă, cu toate nuanțele sale.

Frequently Asked Questions about Casa Gheorghe Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost o figură centrală a politicii românești interbelice, prim-ministru al României în două mandate, cunoscut pentru eforturile sale în modernizarea statului, dar și pentru rolul său controversat în limitele autoritare ale epocii.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, este o persoană distinctă de Gheorghe Tattarescu, pictor al secolului al XIX-lea.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa Tătărescu este o creație a arhitecților Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, caracterizată printr-un mix mediteranean și influențe neoromânești, cu un desen atent al detaliilor și o compoziție echilibrată.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara și spiritul protector al proiectului, responsabilă pentru coerența estetică și funcțională a casei, precum și o presiune discretă în susținerea artelor și culturii.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Casa funcționează astăzi ca EkoGroup Vila, un spațiu cultural restaurat și gestionat cu acces controlat, unde memoria istorică este păstrată și pusă în dialog cu prezentul.

Privind Casa Gheorghe Tătărescu, traversăm mai mult decât o construcție; pășim într-un teritoriu al memoriei ce transcende epoci, zguduit de tensionările unei Românii aflate în permanentă căutare. Invităm astfel cititorul să exploreze cu atenție și răbdare această vilă emblematică, oferindu-i o experiență a cotidianului elitei politice interbelice, a artei și arhitecturii și a reflexiei asupra destinului unei țări prin prisma spațiului proiectat pentru și de o figură cu atât de multe fațete.

Pentru programări și vizite private, vă rugăm să contactați echipa EkoGroup Vila, care vă va ghida cu profesionalism și respect în această incursiune culturală.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.